„Dacă ocupanții se lansează într-o escaladare sau într-un război, asupra lor se vor deschide porțile infernului”, a declarat un purtător de cuvânt al Hamas în localitatea Gaza, Sami Abu Zuhri, exprimându-și îndoielile cu privire la „versiunea israeliană” a răpirii adolescenților.
Guvernul israelian a promis luni „distrugerea” mișcării Hamas, căreia îi atribuie asasinarea celor trei adolescenți israelieni găsiți morți în Cisiordania.
„Israelienii au voința și determinarea necesare pentru a suporta o operațiune de lungă durată vizând distrugerea mișcării Hamas”, afirmă Danny Danon, adjunctul ministrului israelian al Apărării.
La rândul său, premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat că Hamas va „plăti” pentru moartea celor trei adolescenți israelieni.
O reuniune de urgență a Cabinetului israelian de securitate este programată luni la ora 21.30 (21.30, ora României), la Ierusalim, fiind foarte probabil să se decidă o operațiune militară contra mișcării islamiste Hamas, care deține controlul asupra teritoriului palestinian Fâșia Gaza.
De asemenea, președintele palestinian, Mahmoud Abbas, a convocat luni seara o reuniune de urgență a Autorității Palestiniene în legătură cu acest caz, a anunțat purtătorul său de cuvânt, Nabil Abu Rudeina.
Cei trei adolescenți israelieni dispăruți în Cisiordania din 12 iunie au fost găsiți morți luni seară, anunță surse oficiale israeliene citate de site-ul Ynetnews.
Anna Primac, [email protected]